top of page
Female Hypnotherapy Patient

Raspunsuri la intrebari frecvente

Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este o relatie interpersonala utilizata de un psihoterapeut cu formare de specialitate, cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viata.
In psihoterapie se utilizeaza o gama larga de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se considera ca cel mai important element in psihoterapie la ora actuala este relatia terapeutica - factor comun în toate orientarile terapeutice.

Ce este consilierea psihologica?

Consilierea psihologica este o interventie psihologica care se adreseaza persoanelor aflate în situatii de criza, sau care se afla in impas in ce priveste rezolvarea unor situatii din viata personala sau profesionala. Persoanele care apeleaza la consiliere psihologica sunt deci persoane sanatoase, care au totusi nevoie de consiliere pentru a gasi solutii legate de problemele cu care se confrunta. Consilierea psihologica este similara psihoterapiei in multe privinte, insa se adreseaza in special prevenirii aparitiei tulburarilor psihologice, in timp ce psihoterapia are o arie mai mare de interventie, cuprinzand si interventiile psihologice pentru patologii specifice. Consilierea psihologica urmareste dezvoltarea personala, autocunoașterea si adaptarea cat mai eficienta la mediu prin dezvoltarea unor abilitati si capacitati.

Cui se adreseaza consilierea psihologica:

  • Consilierea psihologica, se adreseaza tuturor persoanelor, aflate intr-o situatie de criza sau impas, in sfera profesionala, personala sau de familie/cuplu;

  • Femeilor insarcinate

  • Persoanelor care doresc sa recurga la chirurgie estetica sau proceduri de infrumusetare invazive, pentru a determina daca nevoia de schimbare este una reala sau ascunde nevoi de schimbare interioare;

  • Copiilor si adolescentiilor care pot avea diferite probleme de adaptare scolara sau de integrare si relationare;

  • Parintilor care se confrunta cu dificultati in relationarea cu adolescentul sau copilul lor;

  • Adultilor care traverseza perioade dificile,

  • Persoanelor care au nevoie de sustinere, ori care doresc sa faca schimbari importante in viata lor.

Cand am nevoie de un psihoterapeut?

Am nevoie de un psihoterapeut atunci cand ma confrunt cu una sau mai multe dintre problemele emotionale de mai jos:

  • Anxietate, atacuri de panica, temeri, fobii

  • Stres, Burn-out

  • Depresie, neliniste, iritabilitate

  • Dificultati de comunicare sau relationale

  • Bulimie, anorexie

  • Agresivitate, furie

  • Trauma

  • Tulburari psihosomatice (dureri de cap inexplicabile si recurente, dureri de stomac, colon iritabil, sistem imunitar scazut, dermatite, etc.)

  • Ticuri

  • Sentimentul de a fi coplesit, de a pierde controlul asupra propriei vieti

  • Comportament adictiv (de dependenta) – apelarea la diferite substante: nicotina, alcool, alimente

  • Comportament obsesiv-compulsiv

  • Dificultati de a initia relatii sau/si de a le mentine

  • Incapabilitatea de a exprima emotii

  • Dificultatea de concentrare, de a munci

  • Dificultati de afirmare a propriei personalitati

  • Incredere scazuta in propria persoana, nemultumire de sine


Lista poate continua

Cum imi aleg psihoterapeutul?

Nu orice psihoterapeut este compatibil cu orice client, de aceea atunci cand il privesti ar fi util sa poti concluziona ca iti inspira incredere, respect, te intelege, este competent, echilibrat emotional, este terapeutul potrivit tie si nevoilor tale.

De unde stii ca terapia functioneaza?

In primele sedinte vom identifica si stabili impreuna obiectivele clare ale interventiei terapeutice. Asadar, pe parcursul terapiei vei putea observa daca si cand schimbarile au inceput sa apara.

Care este modul de lucru?

Cei mai multi ditre oamenii care trec pragul unui cabinet psihologic nu au mai fost niciodata intr-un astfel de loc si nu stiu ce inseamna un psiholog  sau un psihoterapeut  facand adesea confuzie cu medicul psihiatru.

Psihoterapia incepe cu o programare prealabila a unei sedinte interviu in urma careia impreuna evaluam posibiliatea  colaborarii. Este foarte important sa te simti inteles, sa simti ca te poti deschide in fata mea, ca imi poti impartasi dificultatile cu care te confrunti.

In cazul in care hotaram ca putem colabora, setam cadrul terapeutic- un set de reguli care faciliteaza si structureaza procesul. Acestea se refera la locatie, durata sedintelor, costul acestora, frecventa,etc.. Fara o buna relatie terapeutica, o deschidere si  incredere absoluta din partea ambilor, terapia nu va avea efectul dorit.

In urma primelor doua sedinte se stabileste de comun acord planul terapeutic. 

 

Durata sedintelor este 50 minute, acesta insemnand de la fix la fara 10.

Programarea sedintelor se face astfel incat orele sa fie convenabile ambelor parti. De preferat sedintele raman fixe. In cazul in care se intarzie, sedinta se va termina tot la fara 10. Daca sunteti in situatia in care trebuie sa anulati o sedinta, rugamintea este  sa o faceti cu minimum 2 zile lucratoare inainte, pentru a oferi posibilitatea unei alte persoane aflate in nevoie sa beneficieze de aceasta sedinta . Daca anularea se face in aeeasi zi, costul sedintei se achita integral, respectand acordul de responsabilitate in psihoterapie, ora programarii fiind rezervata in exclusivitate fiecarui client. Aceste reguli sunt benefice bunului mers al terapiei si succesului acesteia.

Cat dureaza psihoterapia?

Pentru ca terapia pe care o practic este centrata pe solutii -terapii scurte- durata acesteia este direct proportionala cu competentele  clientului, cu forta si cu motivatia  acestora. In terapiile scurte ca si client, va fi de un real ajutor faptul de a imbratisa ideea ca schimbarea este posibila. Nu oricine vine la terapie este un candidat pentru schimbare. Ca si client foarte importanta este constientizarea problemei sau a faptului ca ceva nu functioneaza asa cum vrei si sa ai disponibilitatea de a te vedea pe tine ca fiind parte a solutiei problemei. Terapeutul va fi langa tine in tot acest demers, ghidandu-te dar tu esti cel care trebuie sa identifice uneltele portivite pentru a rezolva dificultatile. Sta in sarciana terapeutului sa te ajute sa iti clarifici obiectivele si sa le organizezi astfel incat sa devina realizabile. Impreuna tu si terapeutul veti stabili care este problema. Daca sunt mai multe se prioritizeaza cele care deranjeaza cel mai mult urmand ca dupa rezolvarea acestor sa fie abordate si celelalte.

Care este diferenta intre psiholog, psihoterapeut  si psihiatru?

Psihologul este acea persoana care, dupa terminarea unor studii de specialitate – facultatea de psihologie- se specializeaza in diverse domenii. Exista psihologi clinicieni care se ocupa cu evaluarea personalitatii, a proceselor cognitive si consilierea psihologica, psihologi organizationali, scolari, militari, judiciari etc.


Psihoterapeutul este psihologul care are o formare postuniversitara in psihoterapie. Formarea sa include cursuri teoretice, dezvoltare personala, supervizari ale practicii clinice. Durata formarii in psihoterapie este diferita, diversele scoli de psihoterapie impunand un anumit numar de ore de formare teoretica si clinica.


Psihiatrul este medicul cu aceasta specializare. El stabileste diagnosticul psihiatric si medicatia pacientului. In cazul in care medicatia se impune, este larg acceptata opinia conform careia medicatia insotita de psihoterapie este modalitatea cea mai eficienta de abordare.

bottom of page