Este intrebarea cu care te-a surprins copilul tau? Si tu i-ai spus ca mai intai a fost foarte mic, la mama in burta si apoi a crescut şi apoi doamna doctor a taiat-o pe mama pe burta si te-a scos afara. Dar apoi urmeaza intrebarea… “si cum am ajuns acolo in burta?”
Din experienta, la acesta intrebare trebuie raspuns in termeni stiintifici. Si cu cat mai stiintifici, cu atat interesul de a cere si mai multe detalii dispare.
Aceste discutii trebuiesc incepute cat mai devreme. Asta, daca vrei sa afle toate aceste informatii pentru prima data de la tine si nu de la prieteni, colegi, sau poate ai asteptari de la cadrele didactice…
Pentru a purta astfel de discutii, ar fi de preferat , ca nici pentru tine acest subiect sa nu fie tabu.
Si ca toate acestea sa fie mai simple, ti-as recomanda cartea lui Nicholas Allan ‘’Unde a disparut Pispirel?’’ Este o poveste foarte frumoasa despre cum vin copii pe lume, o carte ilustrata si pe intelesul lor. Personajul principal, spermatozoidul Pispirel, porneste in cursa de inot cu ceilalti spermatozoizi pe care ii gazduia dl Browne, pentru a castiga premiul cel mare, chiar magic, oul dnei Browne. Odata intrat in ou, o minune s-a intamplat, pentru ca oul a inceput sa creasca din ce in ce mai mare si odata cu el si burtica dnei Browne.Apoi bebelusul a venit pe lume.
Pe mine aceasta poveste m-a ajutat, de accea am vrut sa afli si tu si m-am gandit sa iti spun toate acestea ca sa te pregatesc!
Comments